daily menu » rate the banner | guess the city | one on oneforums map | privacy policy | DMCA | news magazine

Go Back   SkyscraperCity > European Forums > Euroscrapers > Local discussions > Romania & Moldova > Development Forums > Center Region > Brașov Metro Area



Reply

 
Thread Tools
Old April 2nd, 2009, 04:59 PM   #1
VladB
Registered User
 
VladB's Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 150
Likes (Received): 5

Roads & Infrastructure

General discussion about the roads in and around the city of Brasov
VladB no está en línea   Reply With Quote

Sponsored Links
 
Old April 2nd, 2009, 11:31 PM   #2
moshu'
"daca'as fi presedinte.."
 
moshu''s Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 1,328
Likes (Received): 56

ok . frumoasa introducere. pune ceva in discutie
__________________
Romanii: Trec granita de sud, granita de nord, granita de vest, granita de est fara nici un motiv anume
moshu' no está en línea   Reply With Quote
Old April 3rd, 2009, 04:08 PM   #3
VladB
Registered User
 
VladB's Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 150
Likes (Received): 5

Previous discussions

[QUOTE=skySK;17552129]Cateva proiecte ale primariei pentru anul 2008

Calea Bucureşti va fi lărgită cu încă o bandă de circulaţie
Începând cu luna martie a acestui an, Calea Bucureşti va intra în lucrări de modernizare. Artera va fi lărgită cu încă o bandă de circulaţie, de la fostul restaurant Ciucaş până la intersecţia cu str. Poienelor, iar pe mijlocul arterei va fi montată o bordură, cu scopul principal de a susţine un sistem de iluminat cu două braţe, dar şi de a bloca şoferii îndrăzneţi să mai întoarcă prin loc nepermis. Iluminatul stradal va fi astfel montat pe mijlocul străzii, iar pentru pietoni vor fi montaţi stâlpi de iluminat mai mici, pe trotuare. „Calea Bucureşti este principala arteră pe care mai ales cei veniţi din afara Braşovului o parcurg, venind dinspre Bucureşti. Vrem ca această poartă de intrare în Braşov să fie modernă şi foarte frumoasă. Totodată, însă, ea trebuie să fie şi practică. De aceea lărgim cu o bandă artera, iar montarea iluminatului pe mijlocul străzii îi va opri pe unii şoferi să mai întoarcă maşina pe unde vor ei, fără a mai ţine cont de minimele reguli de circulaţie”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.

Sens unic pe 15 Noiembrie, Toamnei şi Kogălniceanu
Şi tot în primăvara acestui an se va trece şi la realizarea unui sens giratoriu în Centrul Civic, care va lega, printr-un sens unic de mers, B-dul 15 Noiembrie, str. Toamnei şi B-dul M. Kogălniceanu. Acest proiect a fost prezentat încă de anul trecut şi discutat şi cu Poliţia Rutieră, astfel încât, scopul final să fie acela de fluidizare a circulaţiei în zonă.


În zona hipermarketurilor, semafoarele ar putea fi desfiinţate
Un alt sens giratoriu va fi amenajat la intersecţia Calea Bucureşti cu str. Lacurilor, discutându-se chiar eliminarea semafoarelor care există acum între centrele comerciale cash&carry din zonă. „Legat de acest proiect, suntem încă la faza tehnică. Experţii îşi vor prezenta în scurt timp punctele lor de vedere şi vom vedea apoi cum şi în ce fel vom face. Totul este să fluidizăm circulaţia în zonă”, a mai spus George Scripcaru.

Pasajele de la Fartec şi Zizin intră în reparaţii
Şi tot ca proiecte de început de an, primarul spune că vor fi reparate şi modernizate pasajele Zizinului şi Fartec. Cel de pe str. Zizinului va fi reparat capital, iar cel de la Fartec va fi dublat cu încă două benzi de circulaţie.
http://www.bzb.ro/index.php?page_nam...id_stire=38679


Consiliul Judetean: proiect pt. 2008





[QUOTE=skySK;17552312]Megagiratoriu
*Mi-se pare o tampenie sa faci sens unic pe 6 benzi (toate arterele repective au cate 3 benzi pe sens)! Cele mai mari probleme sunt in intersectia Toamnei-15 Noiembrie-Calea Bucuresti-Zizinului. Deoarece majoritatea masinilor merg in directia Calea Bucuresti-Astra (Zona de Retail-iesirea din oras spre Valea Prahovei si Bucuresti), ele sunt inghesuite pe 2 benzi (Calea Bucuresti). Degeaba fac sens unic pe 6 benzi pe celelalte artere daca Calea Bucuresti tot pe 2 benzi va prelua traficul in zona aia!
Pe schita de mai jos se vede configuratia actuala a zonei respective si am marcat cu rosu sensul de mers propus (adica megagiratoriul) si cu ovale rosii zonele cu cele mai mari probleme.




[QUOTE=skySK;18821393]AL DOILEA TRONSON AL OCOLITOAREI VA FI GATA IN PRIMAVARA LUI 2009

Licitatia pentru desemnarea firmei care se va ocupa de realizarea celui de-al doilea tronson al ocolitoarei municipiului a fost organizata astazi, la sediul Primariei Brasov. Primarul George Scripcaru ne-a declarat ca obiectivul va fi incadrat intre DN 11 si DN 13.

"Dupa finalizare va fi eliminat traficul greu din oras in proportie de 70%. Costurile lucrarilor sunt estimate la suma de 58 milioane lei si se estimeaza ca vor fi terminate in primavara anului viitor", a sustinut primarul.
Un numar de sapte firme si-au prezentat ieri ofertele membrilor Comisiei de licitatii a municipalitatii. Initial, caietul de sarcini a fost achizitionat de 20 de societati, insa ulterior unele au renuntat sa se mai prezinte la procedura de licitatie. Fiecare dintre firmele ofertante am depus o garantie bancara de 600.000 lei. Printre participanti s-au aflat firma Mata&Grill Amandia Corbal (Portugalia) si Actor SA (Grecia), restul de cinci fiind din Romania, respectiv Ancorad (Oltenia), consortiul Spedition UMB (Bacau) cu Concefa (Sibiu), PA&CO International SRL, consortiul Vectra-Recon si Eurostrada cu Hidroconstructia. Seful Directiei Tehnice din Primaria Brasov, Attila Radnoti, a sustinut ca in aproximativ doua saptamani dupa studierea dosarelor se va cunoaste si castigatorul licitatiei. Cea mai mica oferta apartine firmei Ancorad cu 7,4 milioane de euro, la care se adauga TVA, dar perioada de executie este de 15 luni. Cel mai scurt timp de realizare apartine PA&CO International SRL, respectiv 9 luni. Cea mai mare suma propusa apartine consortiului Vectra-Recon si este de aproape 11 milioane de euro, iar durata lucrarii este de 12 luni.
http://transilvaniaexpres.ro/index.p..._articol=78356
http://www.bzb.ro/index.php?page_nam...id_stire=39880




Mercedes de Codlea sau de Lunca Câlnicului?

Cei de la Mercedes par hotărâţi să-şi deschidă o uzină în România, iar, potrivit unor surse din piaţă, reprezentanţii concernului german ar fi identificat deja locaţiile care îi interesează. După ce autorităţile de la Cluj au recunoscut că au avut deja discuţii cu cei de la Daimler, la Braşov - cel de-al doilea judeţ vizat de nemţi - lucrurile rămân deocamdată neconfirmate oficial. Din informaţiile noastre însă, germanii s-au oprit la un teren în apropiere de municipiul Codlea şi la o locaţie din satul Lunca Câlnicului, comuna Prejmer. Contactaţi telefonic, edilii celor două localităţi ne-au declarat că ei nu au fost contactaţi, deocamdată, pentru eventuale discuţii, de către cei de la Mercedes.
„Nu ne-a contactat nimeni în acest sens. Dar, dacă ar fi vorba de aşa ceva, atunci am fi interesaţi. Am avea să punem la dispoziţie terenul necesar. Ba mai mult, noi, în Codlea avem patru licee industriale. Deci, ar exista forţa de muncă necesară”, ne-a declarat primarul municipiului Codlea, Alexandru Popa. Şi în comuna Prejmer acest investitor ar fi aşteptat, mai ales că la intrarea dinspre Braşov în această localitate se dezvoltă un parc industrial. „Nu ştiu deocamdată nimic despre intenţia celor de la Mercedes de a veni la Prejmer. Ar fi un câştig foarte mare pentru comună şi pentru localităţile din jur. Aşteptăm să fim abordaţi pe această chestiune”, ne-a declarat Şerban Todorică, primarul comunei Prejmer.
Oricum, până nu va fi stabilit ceva concret, totul va rămâne la stadiul de zvon şi păstrat aşa, pentru a nu fi periclitate negocierile cu autorităţile locale din fiecare zonă avută în vedere.
Oficialii Daimler au anunţat, la finele lunii ianuarie, că intenţionează să deschidă o uzină pentru producţie de automobile Mercedes-Benz, fiind menţionate ca posibile locuri România şi Polonia. În România sunt deja prezenţi doi mari constructori auto internaţionali, respectiv Renault, la Automobile Dacia, şi Ford, la Automobile Craiova. În plus, o serie de investitori germani din industria componentelor auto au ales de ceva vreme să activeze pe piaţa românească, printre aceştia numărându-se Ina Schaeffler (la Cristian, lângă Braşov), Continental AG, Siemens Automotive, Kromberg&Schubert, Lisa Draxlmaier sau Leoni Wiring Systems. Grupul german Daimler este pe piaţa românească din 2001, prin înfiinţarea firmei mixte Star Transmission, la Cugir, care produce cutii de viteze şi componente metalice.
Autor: Cristina BĂILĂ Data: 04 mar 2008
http://www.bzb.ro/index.php?page_nam...id_stire=39875



[QUOTE=skySK;18991960]SASE ARTERE PRINCIPALE DE CIRCULATIE DIN MUNICIPIU INTRA IN REPARATII

Nervii conducatorilor auto vor fi din nou pusi la incercare in perioada urmatoare, Primaria Brasov demarand lucrari de reparatii la un numar de sase artere principale. Modernizarea carosabilului include si schimbarea retelelor de utilitati. Una dintre strazile vizate este Constantin Brancoveanu, care va fi urmata de strada Prundului.
Pentru ca circulatia rutiera sa nu sufere foarte mult, primarul George Scripcaru a sustinut ca lucrarile se vor realiza in etape, respectiv Maternitate - sediul ISJ Brasov - strada Nisipului si pana la Piata Unirii: "Pentru a nu exista probleme, circulatia va fi deviata si pe strada Bailor. Deja am discutat cu reprezentantii Politiei Rutiere pentru a fi semnalizate toate aceste lucrari. Noi speram sa nu existe mari blocaje in trafic si ne cerem scuze conducatorilor auto pentru disconfort". Si B-dul 15 Noiembrie va intra in reparatii, fiind vizat tronsonul dintre Teatrul Dramatic si fostul Cinematograf Patria. In prezent, au inceput reparatiile la trotuarul de pe partea stanga a sensului de mers si se va schimba si modul de parcare a masinilor. Daca pana acum acestea erau parcate oblic, dupa noile amenajari se vor face longitudinal. Alte doua artere care vor fi reabilitate in perioada urmatoare sunt N. Titulescu si Calea Bucuresti. In acest an, pe Calea Bucuresti se demareaza proiectul de amenajare a inca unui sens de circulatie din zona Ciucas pana la Poienelor. "Se largeste si DN 13, spre cartierul Stupini, cu refacerea unor zone si cel mai important, amenajarea de trotuare pentru pietoni. Au inceput si lucrarile de reamenajare a intrarii in municipiul Brasov pe DN 1, dinspre Ghimbav", a precizat primarul. (A.T.)
http://transilvaniaexpres.ro/index.p..._articol=79212




Linie nouă RAT şi autobuze ecologice în Braşov
Linia 50 B (barat), care acum circulă doar până pe str. Învăţătorilor, de săptămâna viitoare va ajunge până la Pietrele lui Solomon. Până atunci, întreg drumul din cartierul Schei va fi reasfaltat. Acest autobuz va circula din jumătate în jumătate de oră în prima lună, pentru a se vedea gradul de încărcare şi dacă este nevoie de micşorarea intervalelor orare. „Pe lângă această linie, tot de săptămâna viitoare, vrem să înfiinţăm o cursă rapidă. Este vorba de traseul 52, de Pe Tocile - Piaţa Unirii - Poarta Şchei - N. Bălcescu - Calea Bucureşti - Saturn - Zizinului - Griviţei - 13 Decembrie - Iuliu Maniu - N. Iorga - Mureşenilor şi Pe Tocile. Autobuzele de mici dimensiuni care vor deservi această linie vor ajunge în staţii din 20 în 20 de minute. Şi în acest caz, dacă va fi nevoie, intervalul de timp va fi redus. Vrem să răspundem în acest fel solicitărilor pe care le-am primit de la mai mulţi pensionari din zona Schei”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.
Pentru numărul liniilor RAT s-a mărit în ultimul timp, conducerea Primăriei şi a RAT analizează acum un studiu şi evaluările privind achiziţionarea a trei autobuze ecologice, care merg cu alt combustibil decât benzina sau motorina. La acest moment se aşteaptă ofertele în vederea finalizării acestei achiziţii. „Şi tot pentru un transport ecologic, până la sfârşitul lunii vor ajunge la Braşov alte 13 troleibuze din Elveţia”, a mai spus George Scripcaru.
Autor: Cristina BĂILĂ Data: 12 mar 2008
http://www.bzb.ro/index.php?page_nam...id_stire=40067




Străzile intră în şantier

• „Îmi cer scuze de la braşoveni şi fac apel la înţelegere din partea lor, însă aceste lucrări trebuie începute“, spune primarul George Scripcaru

O veste bună şi una rea pentru şoferii braşoveni. În oraş, încep lucrările de reparaţii a străzilor deteriorate în timpul iernii, dar din păcate în această perioadă traficul va fi mai aglomerat, deviat sau chiar restricţionat pe unele artere.
„Îmi cer scuze de la braşoveni şi fac apel la înţelegere din partea lor, însă aceste lucrări trebuie începute. O să facem tot ce ţine de noi pentru ca problemele care vor apărea în trafic să nu dureze prea mult“, a spus ieri, primarul Braşovului George Scripcaru.

Lucrări în tot oraşul

Astăzi vor demara lucrările de reparaţie a străzii Constantin Brîncoveanu. Acestea se vor extinde pînă în Piaţa Unirii, pe Strada Prundului. Lucrările se vor desfăşura pe etape, pentru ca traficul să nu fie complet blocat, ci deviat, cel mai probabil pe Strada Băilor. Reparaţiile vor începe din zona Maternităţii, vor urma străzile Nisipului, Constantin Brîncoveanu, apoi zona Pieţei Unirii şi Strada Prundului. Poliţiştii braşoveni vor fi în punctele importante, pentru a fluidiza traficul. Tot ei vor amplasa semne de circulaţie menite să-i atenţioneze pe şoferi în legătură cu toate modificările care vor apărea. Ieri au început lucrările pe Calea Bucureşti unde, de la intersecţia Poienelor şi pînă la Spitalul Judeţean, artera va fi refăcută. Lucrări de reparaţii au fost demarate deja, la începutul săptămînii, între Teatrul Dramatic şi zona Patria. Strada se va lărgi pe acest tronson, iar bordurile vor fi înălţate, pentru a fi împiedicată parcarea autoturismelor pe carosabil. De asemenea, va fi complet refăcută strada Nicolae Titulescu, pînă la sediul Poliţiei. Strada Dobrogeanu Gherea va fi închisă, pentru că va intra într-un proces de reabilitare totală. Vor urma străzile Cuza Vodă şi Avram Iancu.

Încă un sens giratoriu, la ieşirea spre Ghimbav

Primarul George Scripcaru a anunţat, ieri, că vor intra în programul de reabilitare şi tronsoanele din DN1 şi DN13, aflate pe raza municipiului Braşov. DN1, în zona Bartolomeu, va fi lărgit. Aceasta nu e singura modificare care i se va aduce. Tronsonul va fi iluminat pe mijloc, iar în zona pasajului spre Ghimbav va fi amenajat şi un sens giratoriu, care va face legătura cu partea stîngă a zonei, acolo unde se află sediile mai multor societăţi comerciale. În ceea ce priveşte reabilitarea DN13, lucrările vor începe din zona Fartec şi vor continua pînă în cartierul Stupini, pe Strada Bacilor, unde Primăria intenţionează să înfiinţeze un trotuar pe partea stîngă a drumului. „În zonă sînt mulţi copii, care circulă pe şosea în condiţii extrem de periculoase. Nu putem lăsa lucrurile aşa. Copiii nu au ce căuta pe DN13. Aşa că vom înfiinţa un trotuar pentru ei şi pentru ceilalţi locuitori din Stupini“, a explicat George Scripcaru.

Circulaţia pe pasajul Zizin va fi închisă

Constructorii angajaţi să reabiliteze podul de la Zizin au solicitat Primăriei să închidă pasajul, pe motiv că circulaţia pe acest tronson pune în pericol vieţile participanţilor la trafic. „Constructorul, proiectantul, toţi ne somează. Nu am fost, deocamdată, de acord cu această măsură. Aştept ca RAT Braşov să-mi prezinte soluţiile pentru braşovenii care trăiesc dincolo de pod, în cartierul din zona Carfil, şi apoi voi decide. Întîi să rezolvăm problema transportului în comun pentru oamenii aceia. Într-o săptămînă, maximum, vom şti ce avem de făcut“, spune primarul Scripcaru. O soluţie, dar numai pentru pietoni, ar fi amenajarea unui tunel pe sub pod. Rămîne însă problema autovehiculelor, inclusiv a mijloacelor de transport în comun şi a firmelor care asigură transportul angajaţilor în zona Carfil. Pentru acestea se caută soluţii în continuare. „Pe unde ajung în oraş locuitorii din zona Carfil? Cu ce mijloc de transport? Cînd voi afla răspunsurile la aceste întrebări, voi şti ce decizie iau. Nu va dura mai mult de o săptămînă. RAT Braşov are termen ca pînă la finele săptămînii să vină cu propuneri“, spune primarul. Că podul de la Zizin este nesigur, chiar periculos, o spune firma angajată să reabiliteze carosabilul de pe pod şi care a descoperit, în urma lucrărilor de decopertare, că la această construcţie nu s-a folosit fier-beton. Practic, s-a turnat asfalt direct pe structura de piloni, fără niciun fel de întăritură. Constructorii au încercat reabilitarea podului pe tronsoane, însă nu au reuşit din cauza structurii slabe. Motiv pentru care au propus închiderea lui.
Podul nu a fost reparat niciodată pînă acum, deşi s-a mai încercat reabilitarea lui, fără succes, în anul 2000, cînd reprezentanţii de atunci ai Primăriei şi firma constructoare nu au reuşit să se pună de acord. „De aceea a fost o surpriză şi pentru noi să aflăm acum această veste. Vom găsi soluţii pentru a devia traficul. Ar fi cîteva variante, pe lîngă CET, ocolitoarea mică, spre Calea Bucureşti, sau pe Strada Hărmanului, unde am putea instala un semafor provizoriu, şi apoi spre zona Carfil. Dar să vedem cu ce propunere vine conducerea RAT“, explică George Scripcaru.

Linie directă RAT între Pe Tocile şi Poienelor

• De săptămîna viitoare, braşovenii care locuiesc în zona istorică a Braşovului vor avea o linie directă cu partea opusă a oraşului. Linia 52, care va fi funcţională începînd de luni, va lega zona Pe Tocile de cartierul Astra, cu rută prin Poarta Schei, Mureşenilor, Zizinului, Saturn, Poienelor şi retur. Linia 52 va acoperi, astfel, Braşovul, de la un capăt la celălalt. Autobuzele vor circula, pentru primele 30 de zile la intervale de 30 de minute. După care, în funcţie de numărul călătorilor, ritmul va creşte sau se va micşora. „Am creat această linie la cerera pensionarilor de pe Tocile, care s-au plîns că ajung foarte greu în celălalt capăt de oraş. Acum au o linie care traversează Braşovul“ - spune George Scripcaru. Acesta a mai dispus ca, tot de luni, să fie reintrodus autobuzul de pe linia 50B, care nu va mai întoarce în Staţia Învăţătorilor, ci va circula pînă la Pietrele lui Solomon. Acesta va circula tot din 30 în 30 de minute şi a fost reintrodus la cererea braşovenilor dornici de drumeţii în zona Pietrelor lui Solomon. Primarul George Scripcaru a mai anunţat că au fost demarate negocierile pentru achiziţionarea a trei autobuze ecologice, care vor deservi cartierul Tractorul. „Aşteptăm ca firmele să depună ofertele, apoi vom alege varianta cea mai bună pentru bugetul nostru. Autobuzele vor avea un consum redus şi nu vor funcţiona cu benzină sau motorină, ci cu un alt tip de carburant, ecologic. Intenţionăm să achiziţionăm şi 10 troleibuze moderne, pe care să le punem tot la dispoziţia locuitorilor din Tractorul” , mai spune primarul Braşovului. Deocamdată nu se cunosc nici preţul, nici marca respectivelor autovehicule, deoarece Primăria se află încă în faza de strîngere de oferte.
de: Mariana Sebeni
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=m...dex&s_id=59407


[QUOTE=skySK;19817289]AU INCEPUT LUCRARILE LA AL DOILEA TRONSON AL OCOLITOAREI MUNICIPIULUI BRASOV
Andreea TANASOIU

Lucrarile la cel de-al doilea tronson al ocolitoarei municipiului Brasov au fost inaugurate ieri, primarul George Scripcaru supervizand inceputul lor chiar de pe unul dintre utilaje.

Alaturi de reprezentantii Primariei Brasov si ai consortiului de firme care realizeaza obiectivul, respectiv Spedition UMB (Bacau) si Concefa (Sibiu), s-au aflat si parlamentarii PD-L Dumitru Puchianu si Ivan Cismaru, precum si fostul subprefect Aurelian Danu, revenit de curand in PD-L.
Cel de-al doilea tronson al centurii ocolitoare a municipiului Brasov va avea 7 km si urmeaza sa lege DN 11 si DN 13. Artera de circulatie va scoate, potrivit estimarilor specialistilor, o cota de 22% din traficul greu care in prezent tranziteaza orasul pe traseul B-dul Garii-Aurel Vlaicu-Grivitei. Lucrarile au inceput simultan din ambele parti ale tronsonului ocolitoarei si vor fi gata in aproximativ 8 luni.
"Realizarea proiectului costa 11 milioane de euro, iar fondurile sunt asigurate de la bugetul local. Totul este in regula si din punctul de vedere al documentatiei, existand autorizatie de constructie. Lucrarile au fost intarziate mai multe luni, pentru ca am avut o procedura mai lunga de indeplinit privind expropierea terenurilor", a sustinut ieri primarul George Scripcaru.
Artera ocolitoare va avea deocamdata doar doua benzi de circulatie, dar imediat ce vor exista fonduri va fi extinsa. Pentru acest tronson trebuie sa se construiasca un pasaj peste calea ferata, un pod peste paraul Durbav si unul peste Timisul Sec, precum si doua intersectii. Perioada de garantie a lucrarii este de 5 ani de la predarea lucrarii. Primarul i-a sugerat ieri presedintelui societatii Concefa, Horatiu Cercel, sa finalizeze la timp lucrarile, argumentand ca nu va accepta intarzieri. "In cazul in care nu e gata lucrarea pe 17 decembrie, dumneavoastra veti pleca la Sibiu, iar noi vom ramane cu utilajele", a sustinut, mai in gluma, mai in serios primarul. Reprezentantul firmei a fost de acord cu aceasta conditie, precizand ca nu vor exista probleme.
http://www.transilvaniaexpres.ro/ind..._articol=82790



[QUOTE=skySK;20615129]Primaria Brasov: Proiecte de dezvoltare si modernizare a infrastructurii si extinderea si dezvoltarea transportului in comun in Brasov

Este interesant faptul ca primarul, dupa ce a desfiintat tramvaiul, vrea sa construieasca o linie noua dar in alta parte a orasului.


[QUOTE=skySK;21387822]AGENTIA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI BRASOV,
3. anunta publicul interesat asupra deciziei de incadrare cu aplicare a stampilei B, fara acord de mediu pentru:
SC ROUA VEST SRL, Brasov, B-dul Grivitei, F.N.– Complex comercial;

4. anunta publicul interesat asupra deciziei de incadrare cu adoptare fara aviz pentru:
SC VOLUMETRIC TRAIAN PARK SRL, Brasov, str. Traian, F.N.– Bloc de locuinte 2S+P+10-12E+M;
SC MAURER&KASPER IMOBILIARE SRL, Brasov, Avantgarden 3– Construire ansamblu de locuinte si dotari aferente;
http://www.apmbrasov.ro/noutati/inde...20080602141255


Centrul Civic devine sens giratoriu
În săptămânile următoare, strada Nicolae Titulescu (cea pe care se găseşte sediul Poliţiei) va fi asfaltată în integralitate, la acest moment fiind finalizate ultimele branşamente de gaz metan. După ce va fi finalizată şi modernizarea intersecţiei de la 3 Alimentare (Calea Bucureşti cu str. Toamnei şi B-dul 15 Noiembrie) Centrul Civic va fi transformat într-un mare sens giratoriu. „Pe strada Toamnei va fi sens unic în jos, dinspre Calea Bucureşti, urmând ca sensul unic să continue pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu şi Bulevardul 15 Noiembrie. Şi staţiile RAT vor fi reorganizate, astfel încât circulaţia auto să nu fie perturbată. Iar pe Calea Bucureşti va intra în funcţiune sistemul wireless, astfel că pe acea arteră se va circula cu undă verde, fără blocaje pe parcurs”, ne-a explicat primarul George Scripcaru, la doar două zile după câştigarea celui de-al doilea mandat. Totodată, la capitolul lucrări în stadiu de finalizare se pot enumera şi străzile Lungă şi Avram Iancu, care vor fi gata în săptămânile următoare.
Autor: Cristina BĂILĂ Data: 04 iun 2008
http://www.bzb.ro/index.php?page_nam...id_stire=41763


[QUOTE=skySK;21725656]Uite asa: http://www.skyscrapercity.com/showpo...&postcount=160

Nu conteaza cum se invarte, oricum va fi un haos imens si probabil si accidente!
Azi am trecut prin zona, dar fiind sambata traficul a fost foarte lejer. Dar si asa am intampinat mici probleme, de ex. cei de pe banda 5 si 6 sa mearga la stanga trebuie sa schimbe 4-5 benzi iar cei care intra in sensul unic pe benzile 1,2 trebuie sa schimbe pana pe benzile 4-5-6 daca vor sa ramana in "sensul giratoriu". E foarte aiurea! Daca nu e trafic pare simplu dar cand o sa se mearga bara la bara va fi un chin sa circuli acolo! Vom vedea luni daca se va fluidiza traficul sau din contra...


[QUOTE=skySK;21734285]Traficul din Brasov tinde sa devina un cosmar in timpul saptamanii insa sambata si duminica nu e nici 10% din traficul unei zile lucratoare. De ex. luni am facut 30 de minute din Astra pana la gara centrala, adica un drum de ~4 km pe care normal il parcurg in max 10 minute...



[QUOTE=skySK;25165448]Intrarea în Braşov dinspre Ghimbav, pe alt drum

Conform planurilor, în acea zonă se realizează o şosea care va face legătura între DN 73 - DN 1 - DN 13. Întreaga zonă va fi resistematizată, scopul final fiind acela de fluidizare a circulaţiei
De câteva zile, lângă podul spre Ghimbav, de la ieşire din Braşov, între DN 73 şi DN 1 au început lucrările unei şosele - variantă care să ajute la fluidizarea traficului din zonă. După cum susţine primarul George Scripcaru, această şosea, care pleacă din zona magazinului Brintex spre podul spre Ghimbav pe care trece DN1, va face legătura prin diverse variante cu DN 1 şi DN 13, astfel încât cei care nu au treabă prin Braşov şi vor doar să traverseze zona să nu mai fie nevoiţi să intre prin oraş. „Este o şosea de legătură care va prelua traficul dinspre Piteşti spre Sibiu sau Sighişoara. Oricum, întreaga zonă se va dezvolta. Acolo a început construcţia unui mare mall, după care aici se vor dezvolta şi alte funcţiuni. În jurul podului va fi realizată o treflă din variante ocolitoare, care va duce la fluidizarea întregii circulaţii de la intrarea în Braşov, dar mai ales vrem să nu creăm în viitor blocaje în trafic”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Pentru realizarea acestei lucrări, care va avea o lungime totală de 2 kilometri şi va costa 6,3 milioane de lei, bani asiguraţi de la bugetul local al municipiului Braşov, firma constructoare, Vectra SA, foloseşte un utilaj care reduce timpul de lucru cu foarte mult. Este vorba de un utilaj de stabilizare a pământului în situ, adică de stabilizare a solului. Acest lucru este necesar deoarece solul din acea zonă nu este foarte bun, iar dacă terasarea s-ar fi făcut după metode tradiţionale ar fi trebuit să se sape până la 60 cm adâncime. Cu acest utilaj se sapă doar la 30 de centimetri adâncime, iar lucrarea se face mult mai repede şi mai bine. Proiectul de resistematizare a zonei include şi trei sensuri giratorii. Două vor fi realizate unul chiar lângă podul spre Ghimbav, al doilea câteva sute de metri spre Ghimbav, unde va fi intrarea în acel mall care acum se construieşte, iar al treilea pe str. Lanurilor, făcând astfel legătura cu Calea Feldioarei, respectiv DN 13. Iar pe sub pod va fi realizată o altă şosea, care va face legătura direct între DN 73 – zona Brintex şi cartierul Bartolomeu – DN 13. Toate aceste artere vor avea câte două benzi de circulaţie, câte una pe fiecare sens de mers.
Autor: Cristina BĂILĂ Data: 10 sep 2008
http://bzb.ro/index.php?page_name=st...id_stire=43451



CENTURA CARE VA UNI DN 1 CU DN 73 VA FI GATA PANA IN LUNA MAI

Potrivit purtorului de cuvant al Primariei Brasov, Sorin Toarcea, lucrarile demarate in toamna anului trecut in zona podului spre Ghimbav vor fi gata cel tarziu la finele lunii mai, cand expira termenul dat de catre edili constructorului.
Centura care uneste DN 1 cu DN 73 va usura foarte mult traficul in zona, in primul rand pentru ca soferii care vor sa intre in Brasov dinspre Pitesti nu vor mai fi nevoiti sa stea la bariera de pe Calea Cristianului, ci vor intra direct in oras, pe Calea Fagarasului, iar ambuteiajele din zona Brintex vor disparea.
O data cu realizarea acestei rute vor mai fi amenajate si trei noi sensuri giratorii. Doua vor fi construite langa podul spre Ghimbav, de o parte si de alta a soselei si un al treilea pe strada Lanurilor, cu scopul de a face legatura cu Calea Feldioarei. Pe sub pod va fi construita o noua strada, care va face legatura direct intre DN 73 (zona Brintex) si cartierul Bartolomeu Nord. Soseaua va avea doua benzi de circulatie si o lungime de doi km. Fondurile necesare pentru efectuarea acestei artere de circulatie sunt asigurate de la bugetul local si sunt de circa 6,3 milioane de lei. Reprezentantii Primariei spun ca varianta ocolitoare si sensurile giratorii amenajate in zona vor determina fluidizarea intregii circulatii de la intrarea in Brasov si vor elimina blocajele in trafic. Acestia spera ca lucratorii vor termina chiar mai repede amenajarile si se va da drumul circulatiei inainte de finele lunii mai. (I.D.)
http://transilvaniaexpres.ro/index.p...articol=108970


[QUOTE=skySK;31487610]Aprobare pentru ocolirea Triajului

Comisia de Circulaţie din cadrul Consiliului Local a acordat avizul pentru amenajarea intersecţiei pentru varianta de ocolire a municipiului Braşov, ce urmează a fi amenajată de societatea Drumuri Naţionale. Intersecţia reprezintă de fapt locul în care va fi deviată circulaţia dinspre Bucureşti, de pe tronsonul 1 de Ocolitoare, astfel încît să nu mai treacă pe drumul CET-ului. „După darea în folosinţă a tronsonului 2 de ocolitoare, traseul dinspre Bucureşti ar fi fost tronsonul 1 de ocolitoare - Drumul CET - Fundătura Hărman - DN 11 - Tronsonul 2 de ocolitoare - DN13. Cei de la Drumuri Naţionale au în proiect evitarea intrării în cartiere şi a drumului CET, prin construcţia unei variante de ocolire. În acest fel, traseul dinspre Bucureşti ar fi tronsonul 1 de ocolitoare - DJ 103 A - variantă ocolire Triaj - intersecţia tronsonului 2 de ocolitoare cu DN 11 - tronsonul 2 de ocolitoare - DN13“, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvînt al Primăriei. Deocamdată însă, nu se ştie cînd vor fi demarate lucrările pentru amenajamentul aprobat.
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=m...ate&s_id=71109
http://www.bzb.ro/index.php?page_nam...id_stire=45956

__________________

Traficul rutier, intersectiile si giratoriile vor fi curand monitorizate video

In maximum trei saptamani va fi dat in folosinta sistemul video de supraveghere a circulatiei rutiere din municipiul Brasov, fiind vizate toate intersectiile si sensurile giratorii. Sistemul va fi conexat, dupa cum ne-a declarat viceprimarul Miklos Gantz, celui de radare, dispeceratul de supraveghere a vitezei cu care circula pe arterele din oras fiind deja creat in cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Brasov.
La nivel Primariei Brasov va exista un alt dispecerat, care va monitoriza traficul rutier si de unde va putea fi reglata si intensitatea iluminatului public. "Am dotat, deja, cu camere video un numar de 11 intersectii si, treptat, vom instala echipamente in toate aceste obiective si la sensurile giratorii", a mentionat Gantz.
El a spus ca in cazul producerii unor accidente, dispeceratul din Primarie va pune la dispozitia autoritatilor materialele filmate, pentru a putea fi constituite ca eventuale probe.
http://transilvaniaexpres.ro/index.p...articol=109801
[\Quote]
VladB no está en línea   Reply With Quote
Old April 4th, 2009, 08:47 AM   #4
VladB
Registered User
 
VladB's Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 150
Likes (Received): 5

Circ pe centura

SURSA: BUNA ZIUA BRASOV (www.bzb.ro)

Un braşovean care a primit 460 mp. de teren sub pasajul de la Dârste a blocat ieri circulaţia pe ocolitoare





Ocolitoarea Braşovului a fost ieri blocată timp de trei ore şi jumătate de un braşovean care şi-a „parcat” maşina de-a curmezişul pe podul de la Dârste. Nimeni nu s-a putut apropia de el până aproape de ora 20.00, poliţiştii şi subprefectul fiind „întâmpinaţi” cu o foaie eliberată de un executor judecătoresc, care îi dădea dreptul şoferului să-şi ia în primire „proprietatea”, de 460 mp sub pasajul de la Dârste. Până la urmă, s-a considerat că podul, construcţia în sine, e a Primăriei şi, în acelaşi timp, un drum de utilitate publică, iar mascaţii au fost aduşi să elibereze strada.

Proprietate privată pe strada oraşului
Braşoveanul Ladislau Vankay (foto) şi-a început ieri protestul imediat ce şi-a luat un document de la un executor judecătoresc, prin care se certifică faptul că terenul pe care este construită o parte din podul de la Dârste îi aparţine. Şi-a trasat un fel de graniţă, iar pe spaţiul despre care spune că îi aparţine a postat o maşină pe care era montată o pancardă inscripţionată: „Proprietate privată, trecerea oprită”. Bărbatul a blocat circulaţia în jurul orelor 16.00. A sunat la Poliţie şi i-a anunţat pe oamenii legii care îi sunt intenţiile. În doar câteva minute, nu mai puţin de cinci echipaje de la Poliţia Rutieră au ajuns la faţa locului. „Vă rugăm să deblocaţi drumul. Aceasta este o arteră de circulaţie considerată utilitate publică”, i-au spus poliţiştii braşoveanului. Bărbatul a rămas pe poziţii, hotărât să nu renunţe. Nici prefectul Emil Niţă nu a reuşit să îl înduplece. „Vă rog să aveţi înţelegere, să lăsaţi maşinile să circule. Nu mă pot pronunţa în privinţa dreptului de proprietate pe care îl aveţi, acest aspect se discută în instanţă, dar nu cred că aveţi dreptul de a bloca un drum public. Haideţi să rezolvăm problema”, i-a spus subprefectul Niţă, braşoveanului.

Primăria îl aşteaptă
să negocieze
Pasajul de la Dârste, partea care face legătura dintre DN 1 şi ocolitoarea municipiului Braşov, a devenit obiect de dispută acum câteva săptămâni, când Judecătoria Braşov şi Tribunalul Braşov au admis cererea lui Ladislau Vankay, noul proprietar al unei suprafeţe de 2.800 de metri pătraţi în zonă, din care 460 de metri pătraţi se află chiar sub acest pasaj.
„Din punctul nostru de vedere, este o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care obligă Primăria Braşov să îl pună în posesie pe acest proprietar cu terenul pe care se află un picior al podului de la Dârste, pe unde începe ocolitoarea. Municipalitatea este deschisă pentru o negociere pe cale amiabilă şi în limitele rezonabilului, mai ales că, în această situaţie, ambele părţi au de pierdut. Însă, faptul că acest om a blocat podul reprezintă o ilegalitate, deoarece podul, ca o construcţie de beton, este al municipiului Braşov. Prin executor, ne poate obliga să îi dăm terenul liber de sarcini. Dar proprietarul terenului a blocat o construcţie a municipiului. Trebuie găsită o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi. Primăria Braşov a fost constructor de bună credinţă, pentru că la momentul realizării documentaţiei tehnice pentru construcţia podului, Primăria Săcele a comunicat faptul că terenul se află în proprietatea publică a municipiului Săcele, este liber de sarcini şi se poate construi pe el”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

„Aş accepta un teren în altă locaţie sau
despăgubiri în bani”
După ce şi-a făcut „numărul” pe ocolitoare, proprietarul ne-a declarat ieri că el vroia de fapt să negocieze. Probabil în poziţie de forţă, după ce şi-a creat un auditoriu format din toţi şoferii cărora le-a blocat drumul ieri şi din zeci de ziarişti veniţi la faţa locului.
„În România nu se respectă dreptul la proprietate. Noi trebuie să înţelegem că avem unele drepturi, ca cetăţeni. În acest moment nu fac altceva decât să pun în practică o decizie a executorului judecătoresc. Această porţiune este proprietatea mea. Am acte şi chiar o sentinţă. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Eu nu doresc să îngrădesc accesul braşovenilor la un bun public. Sunt dispus să negociez cu Primăria. Le-am dat un răgaz destul de lung, dar nu am primit niciun răspuns. Nu îmi trebuie podul acesta, aş accepta un teren în altă locaţie sau despăgubiri în bani. Vreau să negociez, dar nu am cu cine. Eu de aici nu plec”, a declarat proprietarul Ladislau Vankay.

Luat de mascaţi
În jurul orelor 19.30, poliţiştii au încercat, pentru ultima oară, să stea de vorbă cu proprietarul, dar nu au avut succes. Mai mult, bărbatul s-a urcat în maşină şi a refuzat să se mişte. În acel moment şi-au făcut apariţia mascaţii. Aceştia l-au luat pe sus pe braşovean, l-au întins pe carosabil şi i-au pus cătuşele. Întins pe şosea, acesta a ţinut să sublinieze modul în care se face dreptate în România. „Aşa sunt respectate drepturile românilor. Am încercat doar să îmi apăr proprietatea”, a exclamat braşoveanul. Ladislau Vankay a fost apoi băgat într-o maşină de poliţie şi dus la secţie pentru a da declaraţii. „Bărbatul a blocat un drum considerat a fi utilitate publică. Am acţionat gradat şi am fost nevoiţi să îl luăm de pe şosea. Am deviat circulaţia pe alte rute”, a spus comisarul Claudiu Tămârjan, şeful Serviciului Rutier Braşov.
Autor: Andrei CONSTANTIN Data: 04 apr 2009


Numai la noi in tara se putea intampla asa ceva... Problema este cunoscuta de cel putin o luna de catre toata lumea si primaria inca nu s-a sesizat sa porneasca negocierile cu persoana respectiva... Sunt foarte curios insa cum de nu a fost depistat acest proprietar in momentul in care s-au facut exproprierile pentru constructia ocolitoarei...
VladB no está en línea   Reply With Quote
Old April 6th, 2009, 12:43 AM   #5
skySK
Registered User
 
skySK's Avatar
 
Join Date: Oct 2007
Location: Brasov
Posts: 4,407
Likes (Received): 1257

OBIECTIVE DE INVESTIŢII MAJORE PROPUSE A SE REALIZA DE CĂTRE MUNICIPIUL BRAŞOV ÎN ANUL 2009

1. Finalizarea lucrărilor de execuţie la obiectivul de investiţii Ocolitoarea Mun. Braşov sector DN 11- DN 13;
2. Finalizarea lucrărilor de execuţie la Breteaua de legătură Şos. Cristianului – C. Făgăraşului;
3. Finalizarea lucrărilor la podul peste Timişul Sec – RAT;
4. Finalizarea proiectului GIS Mun. Braşov – culegere date geospaţiale;
5. Finalizarea lucrărilor de reparaţii capitale la pod Selgros;
6. Începerea lucrărilor de execuţie la podul DJ 103 Rulmentul;
...
8. Continuarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a reţelei de iluminat din Mun. Braşov;
9. Începerea lucrărilor de execuţie pentru Dublarea Pasajului Fartec;
...
11. Continuarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a punctelor şi centralelor termice de distribuţie – ale C.E.T. Braşov;
...
http://www.brasovcity.ro/file-zone/i...ore%202009.pdf
skySK no está en línea   Reply With Quote
Old April 26th, 2009, 12:45 AM   #6
skySK
Registered User
 
skySK's Avatar
 
Join Date: Oct 2007
Location: Brasov
Posts: 4,407
Likes (Received): 1257

Se cârpeşte drumul spre Bran!
skySK no está en línea   Reply With Quote
Old April 26th, 2009, 12:59 PM   #7
VladB
Registered User
 
VladB's Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 150
Likes (Received): 5

fain
VladB no está en línea   Reply With Quote
Old April 26th, 2009, 10:15 PM   #8
moshu'
"daca'as fi presedinte.."
 
moshu''s Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 1,328
Likes (Received): 56

Quote:
Originally Posted by skySK View Post
. astfel de drumuri ne fac sa privim mai mult la drum sa nu ne lasam pivotii prin toate gaurile in loc sa conducem relaxati , admirand un peisaj superb .
__________________
Romanii: Trec granita de sud, granita de nord, granita de vest, granita de est fara nici un motiv anume
moshu' no está en línea   Reply With Quote
Old April 27th, 2009, 09:22 AM   #9
Ro_land
Registered User
 
Join Date: Jun 2008
Location: Brasov
Posts: 102
Likes (Received): 0

Toata portiunea din judet de la iesirea din Brasov pe DN11, spre Jud.Covasna este o rusine pentru acest oras.
Ro_land no está en línea   Reply With Quote
Old April 27th, 2009, 10:39 AM   #10
moshu'
"daca'as fi presedinte.."
 
moshu''s Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 1,328
Likes (Received): 56

Quote:
Originally Posted by Ro_land View Post
Toata portiunea din judet de la iesirea din Brasov pe DN11, spre Jud.Covasna este o rusine pentru acest oras.
intradevar e ... grav rau drumu , foarte rau , dar ala cand il vor face ar trebui inpanzit cu radare .s'au intamplat o grama de accidente grave pe tronsonul ala din cauza vitezelor excesive in ciuda faptului ca drumu e cum e .
__________________
Romanii: Trec granita de sud, granita de nord, granita de vest, granita de est fara nici un motiv anume
moshu' no está en línea   Reply With Quote
Old April 27th, 2009, 11:57 AM   #11
skySK
Registered User
 
skySK's Avatar
 
Join Date: Oct 2007
Location: Brasov
Posts: 4,407
Likes (Received): 1257

Quote:
Originally Posted by Ro_land View Post
Toata portiunea din judet de la iesirea din Brasov pe DN11, spre Jud.Covasna este o rusine pentru acest oras.
E foarte prost pana la intrarea in jud. CV, de acolo spre Bacau e destul de bun (am fost sapt. trecuta in Targu Secuiesc si era ok pana acolo).
skySK no está en línea   Reply With Quote
Old April 27th, 2009, 06:17 PM   #12
tazzmaniadodo
Moderator
 
tazzmaniadodo's Avatar
 
Join Date: Jan 2008
Location: Bucharest - Bacau
Posts: 3,361
Likes (Received): 128

Exista vreun plan de modernizare a drumului Brasov - Bacau...
Sau poate constructia unui nou drum eventual express? Ca vorba voastra
asta e rau tare.. si e destul de aglomerat uneori, + ca face legatura intre cele mai improtante 2 drumuri europene din tara DN1 si DN2
tazzmaniadodo no está en línea   Reply With Quote
Old April 28th, 2009, 03:17 AM   #13
skySK
Registered User
 
skySK's Avatar
 
Join Date: Oct 2007
Location: Brasov
Posts: 4,407
Likes (Received): 1257

Primăria va expropria terenul pe care se află piciorul podului Dârste
skySK no está en línea   Reply With Quote
Old April 28th, 2009, 08:03 AM   #14
VladB
Registered User
 
VladB's Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 150
Likes (Received): 5

Quote:
Originally Posted by Ro_land View Post
Toata portiunea din judet de la iesirea din Brasov pe DN11, spre Jud.Covasna este o rusine pentru acest oras.
Si e un MARE pericol pentru siguranta circulatiei... daca nu ai grija, iti lasi rotile pe acolo. Ca sa nu mai zic ca am vazut motociclisti care faceau manevre periculoase in incercarea de a evita craterele carpite in bataie de joc de drumari.
VladB no está en línea   Reply With Quote
Old May 3rd, 2009, 03:18 PM   #15
skySK
Registered User
 
skySK's Avatar
 
Join Date: Oct 2007
Location: Brasov
Posts: 4,407
Likes (Received): 1257

PE DN1: 7.000 DE MASINI INTR-O ORA SPRE BRASOV!
skySK no está en línea   Reply With Quote
Old May 6th, 2009, 01:36 AM   #16
skySK
Registered User
 
skySK's Avatar
 
Join Date: Oct 2007
Location: Brasov
Posts: 4,407
Likes (Received): 1257

POTRIVIT AFIRMAţIILOR PRIMARULUI GEORGE SCRIPCARU, PESTE DOUă LUNI SE VA PUTEA CIRCULA PE AL II-LEA TRONSON AL OCOLITOAREI BRAşOVULUI

Primarul George Scripcaru a inspectat ieri stadiul lucrărilor de construcţie la cel de-al doilea tronson al ocolitoarei Braşovului, respectiv tronsonul care va face legătura între DN 11 şi DN 13. Primarul a apreciat că în aproximativ două luni această importantă arteră de circulaţie va putea fi dată în folosinţă.

În momentul în care traseul va fi deschis circulaţiei rutiere tot traficul greu dinspre Sighişoara şi Târgu Mureş, pe de o parte, precum şi dinspre Moldova, Harghita şi Covasna, pe de altă parte, va fi scos din oraş.
Comisia de Circulaţie a Primăriei Braşov a luat ieri o serie de decizii în privinţa sistematizării rutiere a intersecţiilor drumurilor existente cu traseul ocolitoarei. Astfel, pe DN 11, înainte de Hărman şi pe DN 13, în zona Stupini, vor fi realizate două sensuri giratorii, iar la intersecţia dintre Ocolitoare şi drumul judeţean spre Sânpetru se va sistematiza o intersecţie clasică.
"Rezolvăm mai multe probleme o dată cu darea în folosinţă a acestei investiţii: în primul rând tot traficul greu care încă mai tranzita Braşovul pe străzile Griviţei, Aurel Vlaicu, Gării, Hărmanului se va desfăşura numai prin afara oraşului. Astfel, circulaţia în municipiu va deveni mult mai uşoară. Pe de altă parte, rezolvăm şi o problemă de mediu, respectiv poluarea produsă de maşini va fi din acel moment eliminată. Ca să nu mai vorbim de avantajele economice şi posibilităţile de dezvoltare ce apar după finalizarea lucrărilor", a anunţat primarul George Scripcaru.
Conexiuni rutiere
Primarul Braşovului a menţionat ieri că este posibil ca în aproximativ două luni tronsonul ocolitoarei să fie finalizat şi dat în circulaţie, constructorii dând asigurări că în maximum 10 zile vor începe lucrările finale de asfaltare.
Acest al doilea traseu are o lungime de 6,3 km şi a costat aproape 15 milioane de euro, bani proveniţi exclusiv de la bugetul local, fiind obţinuţi dintr-un împrumut bancar. Primele lucrări au fost demarate în urmă cu circa un an. Din punct de vedere al realizărilor tehnice, acest tronson a fost realizat după sistemul folosit la autostrăzi, astfel că specialiştii firmei constructoare dau garanţii că 50 de ani nu vor fi probleme importante cu această construcţie.
Pe parcursul celor peste 6 km de şosea au fost ridicate şi trei pasaje rutiere, unul dintre ale având o înălţime de peste 10 metri şi fiind construit pe nişte piloni având diametrul de 1,8 metri, amplasaţi până la o adâncime de 20 de metri. Tot ca o cifră statistică, pentru umplerea zonelor armate, s-au folosit peste 144.000 de metri cubi de piatră, utilizându-se tehnologii relativ noi pentru ţara noastră.
"Iniţial, acest tronson va fi dat în folosinţă cu primele două benzi, una pe fiecare sens. În perioada următoare, Ministrul Transporturilor, în urma demersurilor noastre, va proceda la dublarea părţii carosabile, aceste lucrări demarând o dată cu realizarea celui de-al treilea tronson, cuprins între DN 13 şi DN 1. Deja, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a demarat demersurile pentru realizarea acestor lucrări", a menţionat primarul.
http://transilvaniaexpres.ro/index.p...articol=119361

skySK no está en línea   Reply With Quote
Old May 6th, 2009, 10:49 AM   #17
moshu'
"daca'as fi presedinte.."
 
moshu''s Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 1,328
Likes (Received): 56

nu inteleg dc. Iniţial, acest tronson va fi dat în folosinţă cu primele două benzi, una pe fiecare sens
__________________
Romanii: Trec granita de sud, granita de nord, granita de vest, granita de est fara nici un motiv anume
moshu' no está en línea   Reply With Quote
Old May 6th, 2009, 12:52 PM   #18
vinterriket
I own a PC Computer
 
vinterriket's Avatar
 
Join Date: Apr 2009
Location: Brasov.ro
Posts: 7,163
Likes (Received): 5566

Din cate am inteles, urmarind evolutia articolelor pe tema asta, centura va avea doar cate o banda pe sens, urmand ca apoi Ministerul sa vina si sa se apuce sa dubleze soseaua. Alt santier, lucrari...
vinterriket no está en línea   Reply With Quote
Old May 6th, 2009, 02:49 PM   #19
moshu'
"daca'as fi presedinte.."
 
moshu''s Avatar
 
Join Date: Dec 2008
Location: Brasov
Posts: 1,328
Likes (Received): 56

din imaginea prezenta aici se poate observa ca se realizeaza cu cate 2 benzi pe sens ... ?!
__________________
Romanii: Trec granita de sud, granita de nord, granita de vest, granita de est fara nici un motiv anume
moshu' no está en línea   Reply With Quote
Old May 6th, 2009, 09:20 PM   #20
vinterriket
I own a PC Computer
 
vinterriket's Avatar
 
Join Date: Apr 2009
Location: Brasov.ro
Posts: 7,163
Likes (Received): 5566

In imagine asa vad si eu... probabil vom sti cu siguranta la ce se refera in momentul inaugurarii.
vinterriket no está en línea   Reply With Quote


Reply

Tags
brasov, ro_brasov, ro_transylvania

Thread Tools

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

BB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off



All times are GMT +2. The time now is 01:27 PM.


Powered by vBulletin® Version 3.8.8 Beta 1
Copyright ©2000 - 2014, vBulletin Solutions, Inc.
Feedback Buttons provided by Advanced Post Thanks / Like v3.2.5 (Pro) - vBulletin Mods & Addons Copyright © 2014 DragonByte Technologies Ltd.

vBulletin Optimisation provided by vB Optimise (Pro) - vBulletin Mods & Addons Copyright © 2014 DragonByte Technologies Ltd.

SkyscraperCity ☆ In Urbanity We trust ☆ about us | privacy policy | DMCA policy

Hosted by Blacksun, dedicated to this site too!
Forum server management by DaiTengu