CU 20 DE MILIOANE
26 IUN, 2017Florentin COMAN
• actualul sediu al Flotilei Fluviale, una dintre cele mai masive şi mai frumoase clădiri ale Brăilei, urmează să intre în reabilitare, pe cheltuiala Armatei, care a alocat peste 20 milioane de lei în acest scop • este, probabil, cea mai mare investiţie făcută în reabilitarea unei clădiri din Brăila, însă rezultatul se preconizează a fi unul care să merite toţi banii • imobilul a fost ridicat în vremurile de glorie ale oraşului, pentru a servi drept sediu societăţii de asigurări “Generala” • în timpul celor două războaie mondiale a fost preferat ca sediu de comandament atât de ocupanţii germani cât şi de cei sovietici • în prezent, starea sa necesită intervenţii de urgenţă • reabilitarea sa continuă şirul unor investiţii similare de succes, care au readus la viaţă clădiri superbe precum Casa Popeea sau actualul restaurant “Carol”
Una dintre cele mai masive şi mai frumoase clădiri din Brăila, care domină de peste 100 de ani strada Împăratul Traian, principala cale de acces din centrul oraşului spre Dunăre, urmează să intre în reabilitare. Costul lucrărilor este estimat la peste 20 milioane de lei, adică mai mult de 200 miliarde de lei vechi. Cel mai probabil, putem vorbi despre una dintre cele mai ample investiţii făcute în ultimii ani la Brăila, pentru reabilitarea unui imobil. Banii nu vor fi daţi nici de autorităţile locale şi nici de vreun investitor privat, ci provin din bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Asta în contextul în care clădirea în cauză serveşte drept sediu pentru comandamentul Flotilei Fluviale, pentru o secţie a Spitalului Militar de Urgenţă “Dr. Aristide Serofiti” Galaţi şi pentru Biroul de Informare Recrutare Brăila. Recent, Direcţia Domenii şi Infrastructuri, instituţia care are ca obiect de activitate administrarea patrimoniului imobiliar al Armatei, a postat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice n.n.) licitaţia pentru contractarea unei firme de construcţii specializate în executarea lucrărilor de reabilitare. Clădirea fiind înscrisă în Patrimoniul Cultural al României, criteriile de selecţie a constructorului vor fi foarte stricte, renovarea urmând să se facă respectând toate rigorile legale în vigoare
“Imobilul are 1900 metri pătraţi, cu subsol, parter, două etaje şi aproximativ 100 de încăperi. Zidurile sunt placate cu piatră artificială. Cele două corpuri ale clădirii, dispuse pe aliniamentul a două străzi intersectate în unghi ascuţit, sunt legate printr-un volum cilindric decrosat, subliniat de o cupolă. Un accent particular primeşte centrul faţadei principale, prin cele 7 coloane ionice adosate, ce unifică etajele”,